Istoria aparatului dentar

Facem azi o pauză de la articolele „tehnice” și ne întoarcem în timp pentru a afla cum se făcea ortodonția acum 3000 de ani și, mai ales, pentru a admira cât de inventivi au fost oamenii chiar din antichitate.

Pentru că da, ortodonția nu este „boală” nouă, pe om l-au deranjat dinții nealiniați frumos chiar și de pe vremea când „zâmbet de Hollywood” nu însemna nimic.

Pornim deci, într-o călătorie lungă în istora aparatului dentar și vedem cum au evoluat acestea în timp.

Tratamentul ortodontic s-a făcut secole la rând doar pe ideea estetică, dar în ultimele decenii ortodonții și pacienții lor realizează că acest tratament este în primul rând pentru sănătatea dentară, nu doar pur cosmetic.

Dinții bine aliniați și problemele de ocluzie rezolvate oferă pacientului o viață fără probleme periodontale, fără dureri maxilare și chiar pierderea prematură a dinților.

Aparatele dentare moderne s-au inventat undeva la începutul secolului al XVIII-lea, dar preocuparea omului pentru dinți drepți transcende secolele, până la egiptienii din antichitate.

Deși metodele de tratament au fost, clar, diferite de la cultură la cultură, intenția a fost aceeași: un zâmber perfect și dinți frumoși.

Mumii egiptiene cu un fel de aparat dentar rudimentar

Arheologii au descoperit multe cadavre mumificate în Egipt cu ceva ce se consideră a fi fost primele încercări de a apropia dinții prea depărtați. Aceste mumii prezentau un fel de sârmă din intestine de animale, ce înconjoară dinții, într-un mod similar cu arcurile ortodontice de azi.

Dispozitive dentare de pe vremea etruscilor

Dacă pe mulți ne interesează cum arată dinții noștri acum, cât trăim, etruscii au dus totul la rangul de artă și pentru cei care au încheiat socotelile cu viața aceasta.

Etruscii, predecesorii romanilor, aveau ritualuri complexe de înmormântare și o preocupare semnificativă pentru modul în care decedatul avea să arate în viața de apoi.

S-au descoperit, deci, cu 600-700 de ani î.Ch. un dispozitiv dentar ce trebuia să închidă spațiile dintre dinți și să prevină căderea lor. Aceste lucrări dentare erau realizate din aur pur și, interesant, purtate doar de femei.

„Împinge cu degetul” – tratament ortodontic în Roma antică

Aulus Cornelius Celsus și-a dedicat viața studiind proceduri medicale și ținând jurnale întregi descriind activitatea sa medicală. Se consideră că este primul care a încercat să îndrepte dinții prin presiunea degetului.

Celsus a documentat un caz ortodontic, tratat prin împingerea dinților cu degetele, la intervale regulate. Notele sale arată că dinții au început să se miște și să se realinieze prin presiunea constantă exercitată asupra lor.

Interesant este că el recomanda încă de atunci (cca. 25-50 î.Ch.), în lucrarea sa, De Medicina ca dinții de lapte să fie extrași pentru ca dentiția definitivă să erupă corect.

Plinius cel Bătrân teoretiza în Naturalis Historia ca dinții prea lungi să se „pilească”, pentru a-i aduce la o aliniere corectă. Metoda aceasta s-a folosit până în secolul al XIX-lea.

Primele aparate ortodontice romane

Lăsând metoda degetului deoparte, care, chiar dacă e amuzantă, se bazează pe niște principii corecte (dinții trebuie „mutați” prin presiune ușoară, constantă și controlată), romanii au făcut mai mult decât să stea cu degetele în gură toată ziua.

Au inventat un dispozitiv dentar, ce seamănă puțin cu aparatul ortodontic de acum. În multe morminte romane s-au descoperit rămășițe umane cu aceste dispozitive dentare, un fel de ligaturi, ca și cele de acum, prin care se prinde bracket-ul de arc.

Aceste aparate dentare rudimentare aveau rolul de a închide spațiile dentare și de a muta dinții în poziția dorită. Nu există o dată anume, documentată, dar se consideră că sunt mai vechi de 2 mii de ani.

Aparatul dentar devine un obiect de studiu

În toată această perioadă se experimentează și se documentează pe cât posibil tratamentele, dar aparatul dentar devine un subiect serios în jurnalele medicale abia în jur de 1770.

Dentistul Chirurg

Arta dentistului

După ce Fauchard a deschis atât de largă ușa stomatologiei / ortodonției, a venit dentistul Regelui Franței să aducă îmbunătățiri și noi idei.

În Arta dentistului, Pierre Bourdet a dedicat o secțiune întreagă explorând metode diverse pentru a îmbunătăți alinierea dinților.

Din toate descoperirile sale 2 sunt uriașe:

• premolarii se pot scoate, pentru a preveni înghesuirile dentare;
• o serie de îmbunătățiri aduse deja celebrului „bandeau”.

Ultimul secol de braces

Termenul de „braces” a început să fie utilizat după 1900, dar în tot acesti timp dentiștii au muncit din greu să îmbunătățesc tehnicile și metodele de aliniere a dinților.

Toate aceste îmbunătățiri au adus la invenția aparatului dentar modern. Iată ce s-a inovat între 1800 și 1900:

• 1819 – Christophe-Francois Delabarre inventează croșetul de sârmă.

• 1843 – Dr. Edward Maynard a fost primul care a folosit elastice ca tehnică de corectare a malpozițiilor. Elasticele lui Maynard erau sub formă de fire, ce se legau de dinți, spre deosebire de cele moderne, în formă circulară (închise). Dentiștii de atunci legau elasticele de dinți sau le atașau de croșetul de sârmă.
• 1850 – E.J. Tucker a elaborat ideea lui Maynard și a început să folosească elasticele pentru a corecta malocluzia.
• 1893 – Henry A. Baker a combinat mai multe asemenea concepte într-un singur tratament ortodontic. Metoda lui, „Baker Anchorage” combină tuburile de cauciuc (elasticele) cu croșetul de sârmă.
• 1894 – Eugene S. Talbot își scrie numele în istoria ortodonției, fiind primul care folosește radiografiile dentare pentru a vedea corect cum sunt amplasați dinții.

Un secol de ortodonție, cât 3000 de ani

Cu toate că omenirea s-a tot chinuit să îndrepte dinții de aproape 3 milenii, ultimul secol a adus cele mai mari progrese în ortodonție.

Aparatele dentare de la începutul secolului al XX-lea erau diferite de cele de acum. Dentiștii legau fiecare dinte și aceste ligaturi se atașau apoi de arc. Acesta se putea ajusta, încât să pună presiune pe dinți, în speranța că va alinia dinții corect.

Nu exista un consens în ceea ce privește materialele folosite: fildeș, lemn, cupru sau zinc. Fiecare utiliza ce avea la îndemână sau după bugetul clientului. Dintre toate materialele, unul pare a fi favorit, aurul.

Aurul a fost preferat de dentiști de aproape 3 milenii, pentru că este extrem de flexibil când e încălzit. Se poate modela extrem de ușor și „lega” de dinți. În plus de asta, aurul este un metal ce nu se oxidează, deci ideal să se folosească în cavitatea bucală, unde alte metale nu sunt chiar ideale.

Problema cu aurul este că, deși e senzațional, este și extrem de scump, deci nu mulți pacienți își puteau permite un asemenea tratament ortodontic.

Pacienții care nu își permiteau braces din aur, puteau opta pentru argint. Ceva mai ieftin, dar nu atât de flexibil. Chiar și așa argintul era mult peste fildeș sau lemn, cu care se putea lucra mult mai greu.

Anii ’70 și cele mai mari inovații din istoria aparatelor dentare

Tehnicile ortodontice au rămas cam la fel până prin anii ’70, când s-a mai făcut un uriaș pas în ortodonție: s-a descoperit adezivul dentar, care a ajutat la lipirea bracket-urilor de dinți, fără să se mai lege dinții cu sârme și elastice.

A doua mare descoperire a fost oțelul inoxidabil, care a înlocuit aurul și argintul. Oțelul inoxidabil era deja popular de un deceniu deja, dar a intrat mai greu în industria dentară, fiind un material nou.

A prins rapid tracțiune, pentru că oferă aceleași calități ca și metalele prețioase (maleabilitate și faptul că nu oxidează), totul la un preț mult mai mic. Acest lucru a ajutat și la popularizarea aparatelor dentare, pentru că tot mai mulți pacienți își puteau deja permite tratamentul ortodontic.

Problema însă a rămas: chiar și așa, cu bracket-uri mai mici, lipite de dinți și fără tot felul de legături voluminoase, aparatul dentar se vedea și era deranjant.

În anii ’70 s-au încercat primele aparate dentare invizibile.

Dentiști din Japonia și Statele Unite au început să experimenteze cu plasarea aparatului dentar în zona linguală, pentru a-l face invizibil din față. O soluție perfectată de diverse company, dintre aceste soluții cea mai utilizată și în România este aparatul dentar lingual Incognito.

Aparatul dentar invizibil

Și totuși oamenii nu s-au mulțumit cu aparatele dentare linguale, pentru că tot avea o gură „de metal”, doar că era ascunsă.

Există și aparatul dentar safir, extrem de discret, care transformă aparatul dentar fix într-unul ceva mai discret și elegant.

Dar munca de inovație a ajuns la o descoperire absolut uimitoare, dacă ne gândim la aparatele dentare din antichitate, evul mediu și contemporaneitate: s-a scos comple ideea de bracket-uri și s-au pus pe dinți alignere.

Prin 1997, din întâmplare, 2 indivizi fără nicio pregătire în domeniul ortodonției, au avut o idee …

Zia Chishti, absolvent al Universității Stanford, a descoperit că, atunci când uita să poarte aparatul de contenție, atunci când își amintea să-l pună, dinții, care începuseră să se strâmbe, porneau din nou în locul corect.

Atunci s-a gândit că, dacă retainer-ul modifică poziția dinților, de ce nu ar face un aparat dentar cu gutiere de plastic, care să producă același efect?

Alături de partenerul său, Kelsey Wirth, Chishti, a dezvoltat un aparat dentar cu adevărat invizibil, ce se bazează pe tehnologia 3D și alignere de plastic.

Cei doi au fondat Align Technology și au denumit noul aparat dentar Invisalign. Din anul 2000 Invisalign a adus în lumea ortodonției un total alt concept decât ce s-a întâmplat în trecut.

Istoria ortodonției se scrie în continuare. În următorii ani vom fi martori ai multor altor inovații, care vor face îndreptatea dinților mai accesibilă și cu rezultate superioare.