Aparatul dentar fix metalic este primul tip de aparat ortodontic inventat de omenire pentru a îndrepta dinții.
Dacă citești istoria aparatului dentar vei vedea de câte milenii (da, nu am greșit cuvântul) omenirea s-a chinuit să găsească o soluție decentă pentru a rezolva problemele dentare.
Cele mai mari progrese s-au făcut din 1900 și ceva încoace, iar ultimii 30 de ani au reprezentat un boost uriaș în domeniul ortodonției.
Deși pare a fi Cenușăreasa dintre toate tipurile de aparate dentare, să nu lași aparențele să te înșele, un aparat dentar fix metalic face o treabă excepțională, la un preț fără competiție.
Ce este un aparat dentar fix metalic?
Cine a studiat atent lista cu toate categoriile de aparate dentare ridică acum din sprâncene: care este totuși aparatul dentar despre care vorbim aici? Pentru ca aparate dentare fixe metalice sunt și aparatul dentar Damon, chiar și Incognito, iar prețurile lor sunt departe de a fi cele mai mici.
Pentru a nu te zăpăci definitiv, și pentru că fiecare sistem menționat (Damon și Incognito) sunt ele însele demne de un articol separat, astăzi voi numi aparat dentar fix metalic, aparatul „clasic” ortodontic, ce se bazează pe bracket-uri metalice și ligaturi care-l țin prins de arc.
Este cel mai puțin modern și cel mai ieftin, dar, înainte să strâmbi din nas, hai să înțelegem împreună ce face, care sunt calitățile sale (prețul mic nu e singura calitate) și vei putea apoi decide (după ce discuți cu ortodontul tău), dacă este o soluție potrivită.
Dacă te uiți pe poza de mai sus (chiar suspect de colorată pentru un tratament normal de ortodonție), vei observa că bracket-urile nu sunt chiar dezgustătoare și ligaturile colorate adaugă un plus de farmec dinților tăi.
Există pacienți de ortodonție care aleg 2-3 culori pentru ligaturi, alții preferă gri-ul (se pătează mai greu) sau ligaturi transparente. Vezi ce are ortodontul tău în sertar, s-ar putea să fii uimit de posibilități.
Îți pot spune că acum câțiva ani vedeam pe net tineri cu dinți perfecți, care purtau bracket-uri cu ligaturi colorate să se simtă mai speciali. Există deci și o asemenea categorie de purtători de aparate dentare.
Pentru că noi suntem oameni normali la cap, alegem un aparat dentar pentru că ne este necesar nu pentru contul de Instagram.
Cum funcționează un aparat dentar metalix fix?
Principiul de bază în tratamentul ortodontic este că dinții nu sunt sudați și se pot mișca ușor-ușor pe arcadă (cam 1 mm pe lună). Aparatul dentar (orice tip) asta face, mută dinți într-o poziție corectă și repară și eventualele probleme de ocluzie („mușcătură”).
Arcul dentar este sârma aceea lungă pe care o vezi în poză, care NU se îndoaie decât extrem de puțin, cât să ia forma arcadelor dentare. Atât. Pentru că este atât de rigid, arcul va forța dinții să urce / coboare ușor pe arcadă, îi trage în față și îi rotește.
Acum problema este cum lipești dinții de arcul ortodontic?
Până acum 30 și ceva de ani fiecare dinte se lega de arc prin niște „sârme” înfășurate individual. Odată cu descoperirea adezivului dentar, ortodonții pot pur și simplu să pună un bracket metalic pe fiecare dinte și să-l lipească.
Nu te stresa, bracket-urile stau lipite în locul lor cât trebuie și destul de rar se desprind (de obicei dacă mănânci ceva tare sau te lovești peste gură).
Acum, că avem arcul pus și bracket-uri pe fiecare dinte, mai vine o întrebare: cum le lipim unele de altele?
Pentru că nu le poți suda, bracket-urile trebuie să culiseze ușor-ușor pe arc, trebuie niște ligaturi.
Și așa ajungem la aparatul dentar fix metalic cu ligaturi, cel despre care povestim acum.
Pentru că ortodonția nu a stat pe loc, există și sistemul Damon, care are bracket-uri autoligaturante, adică au un sistem de „portițe” care se închid peste arc, deci ligaturile nu mai sunt necesare.
Am promis că nu te zăpăcesc de cap, deci povestim aici doar de aparatul dentar cu ligaturi, cel din poza de mai sus.
Avantajele aparatului dentar metalic fix
- cel mai mic preț – dacă nu ai 20 de mii de lei (în medie) pentru sisteme moderne, un aparat dentar metalic fix este o idee perfectă: face treabă bună pentru 4000-4500 de lei pe tratament.
- componentele sunt foarte rezistente – metalul este robust și șansele de a se sparge un bracket din metal sunt aproape zero (spre deosebire de cele ceramice, care mai pot face surprize).
- este un aparat dentar eficient și puternic – pentru cineva care dorește eficiență, acest tip de aparat își face treaba cu brio. Specialiștii spun că poate Damon este mai „agresiv” ca rapiditate în atingerea rezultatelor dorite, dar și acest tip de aparat dentar repară tot ce trebuie și o face repede.
- este recomand și cazurilor complexe – când este vorba de Invisalign sau Incognito de pildă, nu prea sunt potrivite pentru cazurile ortodontice grave, ele funcționând perfect când nu e vorba de probleme foarte mari. Dacă ai malocluzie și malpoziții serioase, un aparat dentar metalic plus, eventual, aparat Herbst fac minune. Oricum ortodontul tău știe ce să-ți recomande, eu doar doresc să te fac să vezi acest tip de aparat dentar într-o lumină mai favorabilă.
- nu presupune tratament individualizat (ca Incognito sau Invisalign), deci dacă se desprinde un bracket, ortodontul tău mai are câteva zeci prin sertare.
- dimensiunile bracket-urilor sunt destul de reduse, comparativ cu alte sisteme fixe.
Dezavantajele aparatului dentar metalic fix
- ligaturile se vor păta – din acest motiv mulți pacienți de ortodonție aleg ligaturi gri, aparent rezistă mai bine. Dacă ai grijă cu cafeaua, vinul și boiaua, probabil că poți să fii mai creativ cu aceste culori.
- bracket-urile nu sunt chiar cele mai mici – comparativ cu aparatul dentar Damon, aceste bracket-uri sunt mai vizibile.
- aparatul dentar metalix fix se vede – dacă te interesează un tratament ortodontic discret, atunci nu ai nimerit corect aparatul dentar. Acum este drept că, dacă știi să asortezi ligaturile, s-ar putea să transformi un dezastrul de look în ceva super-cool (că tot menționam că sunt tineri care poartă asemenea aparate dentare doar pentru aspect).
- disconfort crescut – ulcerațiile bucale sunt destul de frecvente, dar se rezolvă cu ceară dentară. Dacă ai dureri în perioadele activărilor, întreabă-ți ortodontul dacă poți lua un analgezic.
Cam acesta este, pe scurt, aparatul dentar fix metalic cu bune și cu rele. Dacă dorești să știi când mai postăm ceva nou, înscrie-te la newsletter.